Prietenii lui Perpessicius

Dumitru D. Panaitescu

Prietenii lui Perpessicius
(Orizontul, supliment al ziarului Cuvantul, Covasna, iulie 1981, fragment)

[...] Athanasie-Sica Balaban, ajuns general doctor, cu care Perpessicius s-a intalnit, deseori, in anii popasurilor prin spitalele moldovene, a fost unul dintre prietenii sai de o viata. in expozitia Perpessicius, care s-a deschis acum patru ani, in modesta casa a mamei sale, Elisabeta Panaitescu, de pe strada Cetatii, figureaza si o fotografie veche de sase decenii, din care ne zambesc trei ostasi din Regimentul 38 Infanterie: actorul Alexandru Ionescu-Ghibericon, fratele lui Nae Ionescu, directorul ziarului bucurestean Cuvantul, la care autorul “mentiuni”-lor critice a colaborat, intre 1927 - 1933, medicul Athanasie-Sica Balaban si Perpessicius. Generalul-doctor isi amintea sa fi fost coleg de banca cu “Mitis”, care, spre deosebire de alti colegi, ii punea la indemana caietele de notite (de conspecte, s-ar spune astazi) si-l lasa sa copieze, dupa el, la anumite lucrari scrise.
Un alt bun coleg de clasa si prieten a fost si viitorul avocat Ion-Jenica Sava, care a avut si preocupari literare si in ale carui reviste, editate acolo, in orasul de la Dunare, autorul Repertoriu-lui critic a debutat si a colaborat; dupa disparitia lui Perpessicius, avocatul brailean a publicat, intr-o revista timisoreana, o serie de amintiri despre Prietenul meu... si in Excurs sentimental Perpessicius, un articol intitulat Cu un vechi coleg de urbe natala, insotit, acesta, de sapte epistole, schimbate intre anii 1915 - 1929 [...]
Avocatul Ion Tartescu, caruia poetul brailean i-a dedicat Pastel-ul nostalgic din Itinerar sentimental, si cel care, in pofida optimismului sau funciar, a avut un sfarsit atat de tragic, se poate, pe buna dreptate, prenumara si el printre marii prieteni ai lui Perpessicius.
Profesorul si scriitorul Gheorghe Banea a fost nu numai coleg de liceu cu autorul Lecturi-lor intermitente, dar a fost de asemenea unul dintre cei mai apropiati prieteni ai poetului brailean. Ghita Banea, cum ii spuneau colegii, se intorsese din razboi, invalid, mare mutilat (ii fusesera lezati centrii motori), iar Perpessicius, dupa doi ani de peregrinari prin spitalele din zona, se intorsese, tot invalid, cu rezectia cotului mainii drepte; perioada bucuresteana i-a apropiat si mai mult pe cei doi braileni, iar caznele lor literare le-au prilejuit un interesant schimb de scrisori [...]
De Mihail Sebastian, mai tanarul sau concetatean, l-a legat pe Perpessicius o mare si durabila prietenie. Colaboratori la ziarul lui Nae Ionescu, amandoi si-au manifestat, in scris, admiratia si aprecierea pentru scrierile celuilalt confrate de literatura. Autorul Accidentului vedea in Antologia poetilor de azi o “istorie literara”, in editia Eminescu, “un monument mai durabil decat imaginea in piatra” [...]
Esteticianul si comparatistul de renume european, care a fost Tudor Vianu, a fost unul dintre fidelii sai prieteni, iar scrisoarea pe care i-o adresa in 1935 arata ca amicitia lor se baza pe dragoste si admiratie. “Sunt foarte multi ani - ingaduie-mi s-o spun - scria Vianu - de cand am invatat a cunoaste in tine nobletea in formele ei cele mai spirituale. Farmecul subtil si gratios al poemelor tale, gustul si rafinamentul culturii tale de adevarat umanist, acel amestec rareori obtinut de luciditate, ironie si bunatate toleranta, intregesc pentru mine o icoana de perfectiune morala, cu care m-am deprins a masura oamenii. Faptul ca am putut castiga prietenia aceluia pe care il cinstesc mai mult este pentru mine unul din darurile cele mai minunate ale soartei”.
Iar Camil Petrescu, romancierul si poetul, care suferise impreuna cu Perpessicius ororile primului razboi, ii demonstra aceeasi dragoste si admiratie, cand ii lua apararea contra atacurilor, nedemne si nedrepte, ale lui Timoleon Pisani. Cui si-ar fi putut poetul Alexandru Teodor Stamatiad mai bine clama infiorata durere pentru uciderea lui Nicolae Iorga, decat lui Perpessicius, prietenul sau din anul exilului aradean al acestuia din urma? Cui s-ar fi putut confesa, deseori, poetul din Scut si targa decat tot unui prieten de literatura? Iata cateva din randurile unei epistole, adresata poetului Camil Baltazar: “Nu atat rasismul directorului - scrie Perpessicius la finele anului 1938 -, cat scazuta gratie de care ma bucur, din zi in zi mai putin, in ochii unui comandant de stol sau de legiune (nu cunosc terminologia) strajereasca, din analele careia, iata, al doilea an de cand lipsesc. Ca nici nu pierd vremea si ca, desi dupa sanatatea ce am, s-ar fi cuvenit sa ma hodinesc, lucrez de cel putin patru ori ca la scoala, ce-i pasa lui? Pentru el absentez de la indatoririle profesionale, mai importante decat necazurile unui editor, care ar fi aruncat la dracu cei cinci ani de investigatii daca s-ar fi putut” [...]