Vineri, 25 februarie, la Biblioteca Municipală Bucureşti Filiala “Dimitrie Cantemir”, a fost lansat primul volum din Dicţionarul membrilor cenaclului Perpessicius şi ai redacţiei Editurii Perpessicius (şi revistelor Paradox şi Vârste şi Trepte), realizat în memoria lui Marcel Crihană şi intitulat PIETRE DE TEMELIE (I). Lucrare cumva atipică, acesta conţine aproximativ 200 imagini, din care 75 inedite şi are patru secţiuni: I. MEMBRI DE ONOARE: Dumitru Şt. Panaitescu PERPESSICIUS (1891-1971), Dumitru D. Panaitescu (1915-1983), Marcel Crihană (1942-2010), Ana-Aura Băbeanu (1954-2010), Dragomir Magdin (1946-2003), Gheorghe Duţă-Micloşanu (1930-2008), Victoria-Elena Milescu (1938-2009), Ioan Nistor (1934-2006), Gheorghe Onea (1913-2007), Olimpiu Radu (1930-2008) – cei al căror nume a fost dat Premiilor anuale “Perpessicius-Crihană“, acordate în octombrie, la Zilele Editurii Perpessicius; II. Membri fondatori: Marcel Crihană, Adela Crihană, Sorina Crihană-Dascălu, Mircea Dascălu, Dumitru Dumitrică, Gheorghe Popescu-Ger, Dragomir Magdin, Ion Malancu, Diana Medan, Nicolae Mohorea-Corni, Constantin Mosor, Iulian Negrilă (Arad), Ioan Nistor, Ion C. Ştefan, Virgil Doca Vălmăreanu (Valea Mărului), Dionisie Duma (Tecuci), Maria Gafton (Valea Mărului), Vasile Sevastre Ghican (Tecuci), Ticu Lupuşor-Griviţa (Valencia, Spania), Speranţa Miron (Galaţi); III. Membri ai cenaclului Perpessicius, scriitori, poeţi şi teoreticieni, artişti, alţi oameni de cultură care au publicat în paginile revistei Paradox şi ale antologiilor de cenaclu, autori cărora le-au apărut cărţi la editura Perpessicius, colaboratori şi prieteni (2000-2010) – aproape 200 nume, din care, 45 biobibliografii; IV. Anexe, în care se găsesc: o serie de imagini cu icoane de Ana-Aura Băbeanu şi textele: Perpessicius - Critica la bilanţ; Pagină dintr-o confesiune critică; Dumitru D. Panaitescu - “Farmecul manuscriselor”; Marcel Crihană - Perpessicius în oglinzile criticii de ieri şi de azi; Ioan Nistor - Cartea ca izvor de idei; Nicolae Mohorea-Corni şi Virgil Florin Doca - Fiecare sat trebuie să aibă Cartea-Lucrarea lui; Florin Grigoriu - Poeme într-un vers - Fişă de Istorie Literară -; Ion C. Ştefan - Scurt tratat de exprimare poetică, Glosa lui Alexandru I. Rotaru, Vine domnul Eminescu, a lui Sandu Ştefănescu - şi mai multe alte texte semnate de Maria Adam, Katinca Antonescu, Cezar Bucur, Geo Călugăru, Maria Niculescu, George Peagu ş.a.