sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Intalnirea din 26 noiembrie


Vineri, 26 noiembrie 2010, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Filiala Dimitrie Cantemir, a avut loc întâlnirea lunară a atelierului de creaţie PERPESSICIUS din Bucureşti. Sorina Crihană-Dascălu a prezentat tema “Spiritul de asociere al oamenilor de cultură români. Uniuni, asociaţii, societăţi, cenacluri, ateliere culturale”.  Apoi, Adela Crihană, Geo Călugăru, Dumitru Dumitrică, Sandu Ştefănescu ş.a. au discutat despre ce înseamnă, în particular, spiritul perpessician – sau perpessicianismul, cum îl denumea Marcel Crihană -, care a stat la baza existenţei cenaclului Perpessicius, Editurii Perpessicius şi revistelor de cultură Paradox şi Vârste şi Trepte. Sorina Crihană-Dascălu a redeschis pentru participanţi Cartea de onoare a cenaclului Perpessicius, înfiinţată de Marcel Crihană la împlinirea a 5 ani de atelier şi revistă, în 31 ianuarie 1977 (deci începuturile atelierului de creaţie Perpessicius sunt, de fapt, în 1972, nu în 2000), carte în care, cu 28 ani în urmă, a consemnat şi Dumitru D. Panaitescu, fiul lui Perpessicius, la 10 ani de activitate.
În a doua parte a întâlnirii, a fost lansat volumul de versuri şi proză scurtă Tatuajele unui misogin de Sandu Ştefănescu şi s-a discutat despre importanţa culturii tipografului în domeniul editării şi publicării de carte. 














miercuri, 24 noiembrie 2010

Programul întâlnirii de VINERI, 26 NOIEMBRIE A.C., ORA 16.00


1.       - Spiritul de asociere/ disociere al oamenilor de cultură români. Uniuni, societăţi, asociaţii, cenacluri, ateliere de creaţie.    
2. - Cenaclul Perpessicius Bucureşti la 10 ani de existenţă.
3. - Editura “Perpessicius” şi revista de cultură “Paradox” – 10 ani de activitate.
4.       - Prezentare de carte: Tatuajele unui misogin de Sandu Ştefănescu.

Invitaţi:
-          Sorina Crihană Dascălu, directorul Editurii şi Cenaclului „Perpessicius”,
-          Cristian Mihai Pomohaci, redactorul-şef al revistei “Paradox”,
-          Geo Călugăru, preşedintele Cenaclului “Ioan Tecşa” şi redactor al revistei “Paradox”,
-          Sandu Ştefănescu, autor, redactor al revistei „Paradox”;
-          membri ai cenaclurilor literare “Perpessicius” şi “Ioan Tecşa”, alţi scriitori şi redactori din presa de cultură.
Întâlnirea are loc la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Filiala Dimitrie Cantemir.