Prima intalnire a membrilor cenaclului PERPESSICIUS-CRIHANA din anul 2012 este VINERI, 27 IANUARIE, ORA 14.00, la Biblioteca Metropolitana Filiala Dimitrie Cantemir.
Se vor discuta lucrarile si programul activitatii din lunile ianuarie, februarie si martie 2012, iar ca tema principala, POEZIA CU FORMA FIXA (sonet, rondel, acrostih, glossa, haiku s.a.).
Va asteptam!
vineri, 13 ianuarie 2012
sâmbătă, 10 decembrie 2011
Album ANA AURA BABEANU
marți, 15 noiembrie 2011
Concurs de sonet
duminică, 30 octombrie 2011
A doua Zi a Editurii Perpessicius - Bolintin Deal
A doua Zi a Editurii Perpessicius a fost sarbatorita la Bolintin Deal, acasa la poetul Dumitru Dumitrica, unde el a infiintat un mic muzeu al scriitorilor si poetilor, ce poarta numele Casuta Poeziei. Aici isi doreste Mitica sa se desfasoare anual una din Zilele Editurii, intalnire organizata impreuna cu foarte tanara poeta Cristina Maria Antonescu, careia spera sa-i “predea misiunea” de a-i reprezenta pe bolintineni in arta cuvantului si in colaborarea cu scriitorii din alte localitati. Cristina este, totodata, si gazda colegilor la lansarile de carte si revista de la biserica din Bolintin, alaturi de tatal sau, preotul comunei. Ea a semnat mai multe pagini in antologia Pentru cine creste iarba, editia 2011 si a primit Premiul pentru Debut, din partea revistei de cultura Paradox.
Calde multumiri familiei poetului Dumitru Dumitrica, in special doamnei sale, pentru primirea frumoasa si bunatatile servite si nepoatei Liliana, care a lucrat unele din copertile cartilor lui Mitica si care il ajuta sa tina legatura cu redactia on-line.
La Bolintin au revenit si prietenii nostri din Ploiesti, membri ai cenaclurilor Orfeu si Atitudini. Ei fac parte, din aceasta toamna (cu exceptia Ruxandrei Uries-Bohat, care era redactor in anii 2000-2005 si ulterior a colaborat cu noi sporadic), din echipa editurii si cenaclului Perpessicius, si redactia revistei de cultura Paradox. Ii salutam, cu drag, in mod deosebit, pe Ruxandra si Krishna, pe Roxana, Marian si Calin.
Multumiri si lui Mircea Dascalu si lui Iulian Crihana, pentru superbele fotografii “la minut”, portrete si fotografii de grup, realizate la eveniment. Imagini veti putea gasi pe blogurile PHOTOARTS, respectiv http://mirceadascaluphotoarts.blogspot.com/ si http://iuliancrihanaphotography.blogspot.com/
vineri, 28 octombrie 2011
Zilele Editurii Perpessicius - Premiile Perpessicius-Crihana 2011
La 120 ani de la nasterea lui Perpessicius si de Sfintii Dimitrie, cenaclul si editura ce poarta numele marelui om de cultura au sarbatorit prima dintre ZILELE EDITURII PERPESSICIUS la Bucuresti, la Biblioteca Metropolitana, Filiala Dimitrie Cantemir. A aparut numarul omagial din Paradox, inchinat lui Dumitru St. Panaitescu, fiului sau, Dumitru D. Panaitescu si directorului fondator al revistei, editurii si cenaclului, Marcel Crihana. S-a continuat traditia inmanarii PREMIILOR PERPESSICIUS-CRIHANA, distinctii care s-au acordat, in acest an, pentru urmatoarele sectiuni:
- - PREMIUL PERPESSICIUS CRIHANA 2011 PENTRU ARTE, GRAFICA SI ILUSTRARE DE CARTE-REVISTA “ANA AURA BABEANU” – Roxanei Dumitru – premiu acordat impreuna cu Fundatia Umanista “Dr. Mioara Mincu”;
- - Premiul PERPESSICIUS-CRIHANA Poemele toamnei - “GHEORGHE DUTA-MICLOSANU” – lui Dumitru Dumitrica si Radei Petre;
- - PREMIUL PERPESSICIUS-CRIHANA 2011 PENTRU SONET “DRAGOMIR MAGDIN” – Mariei Niculescu si Michaelei Al. Orescu;
- - Premiul pentru POEZIE DE DRAGOSTE, poetei Milen Badralexi, lui Cezar-Mihail Bucur si lui Iacob Voichitoniu;
- - Premiul PROFESORUL MEU DRAG “IOAN NISTOR”, Cleopatrei Luca si lui Geo Calugaru;
- - Premiul Perpessicius-Crihana 2011 - Poezie de inspiratie folclorica si religioasa “Gheorghe Onea” – Soricai Pacioga, lui Alexandru Pacioga, Valentinei Hacerian si lui Vali Horisca;
- - PREMIUL PERPESSICIUS - CRIHANA 2011 - POEMELE MAMEI - “VICTORIA ELENA MILESCU” – Georgetei Vasiliu Mihaila;
- - Premiul Perpessicius-Crihana 2011 pentru DEBUT – Cristinei Maria Antonescu;
- - Pentru realizarea complexei lucrari SFINTE FIRI VIZIONARE. Poetii eroi Cezar, Constantin, Titus si Nicolae T. Stoika, redactia Editurii Perpessicius a instituit un premiu nou si a acordat lui GEO CALUGARU PREMIUL PERPESSICIUS-CRIHANA POETUL-SOLDAT - “SCUT SI TARGA”, impreuna cu Fundatia Literar-Istorica “Stoika”;
- - PREMIUL PERPESSICIUS-CRIHANA 2011 MEMBRU FONDATOR “PIETRE DE TEMELIE” – lui Ion Malancu;
- - Premiul PERPESSICIUS CRIHANA PENTRU POEMUL ÎNTR-UN VERS si Premiul pentru Micropoem si epigrama “Olimpiu Radu” – lui Gh. Popescu-Ger;
- - Premiul PERPESSICIUS CRIHANA 2011 pentru POEZIA DE MEDITATIE FILOSOFICA SI POEMUL SOCIAL – lui George Peagu;
- - Premiul Perpessicius-Crihana 2011 pentru RONDEL – lui George Tei.
A fost, de asemenea, sarbatorit si Dumitru Dumitrica, de ziua sa de nastere (a implinit 70 ani) si de Sf. Dimitrie. El a venit cu propunerea si invitatia ca, in fiecare an, activitatile uneia din Zilele Editurii Perpessicius sa aiba loc la Bolintin Deal, la biserica satului si la Casuta Poeziei, micul muzeu al scriitorilor si poetilor, infiintat acasa la el.
Cu aceeasi ocazie, s-au stabilit si cateva coordonate ale unor proiecte culturale in comun cu cenaclul Orfeu, din Ploiesti, condus de Ruxandra Uries-Bohat si reprezentanti ai cenaclului si revistei Atitudini, tot din Ploiesti. O parte dintre tinerii prezenti semneaza si texte din antologia Pentru cine creste iarba, ingrijita partial de Marcel Crihana, finalizata de Sorina Dascalu si aparuta recent in a doua editie.
vineri, 21 octombrie 2011
Prietenii lui Perpessicius
Dumitru D. Panaitescu
Prietenii lui Perpessicius
(Orizontul, supliment al ziarului Cuvantul, Covasna, iulie 1981, fragment)
[...] Athanasie-Sica Balaban, ajuns general doctor, cu care Perpessicius s-a intalnit, deseori, in anii popasurilor prin spitalele moldovene, a fost unul dintre prietenii sai de o viata. in expozitia Perpessicius, care s-a deschis acum patru ani, in modesta casa a mamei sale, Elisabeta Panaitescu, de pe strada Cetatii, figureaza si o fotografie veche de sase decenii, din care ne zambesc trei ostasi din Regimentul 38 Infanterie: actorul Alexandru Ionescu-Ghibericon, fratele lui Nae Ionescu, directorul ziarului bucurestean Cuvantul, la care autorul “mentiuni”-lor critice a colaborat, intre 1927 - 1933, medicul Athanasie-Sica Balaban si Perpessicius. Generalul-doctor isi amintea sa fi fost coleg de banca cu “Mitis”, care, spre deosebire de alti colegi, ii punea la indemana caietele de notite (de conspecte, s-ar spune astazi) si-l lasa sa copieze, dupa el, la anumite lucrari scrise.
Un alt bun coleg de clasa si prieten a fost si viitorul avocat Ion-Jenica Sava, care a avut si preocupari literare si in ale carui reviste, editate acolo, in orasul de la Dunare, autorul Repertoriu-lui critic a debutat si a colaborat; dupa disparitia lui Perpessicius, avocatul brailean a publicat, intr-o revista timisoreana, o serie de amintiri despre Prietenul meu... si in Excurs sentimental Perpessicius, un articol intitulat Cu un vechi coleg de urbe natala, insotit, acesta, de sapte epistole, schimbate intre anii 1915 - 1929 [...]
Avocatul Ion Tartescu, caruia poetul brailean i-a dedicat Pastel-ul nostalgic din Itinerar sentimental, si cel care, in pofida optimismului sau funciar, a avut un sfarsit atat de tragic, se poate, pe buna dreptate, prenumara si el printre marii prieteni ai lui Perpessicius.
Profesorul si scriitorul Gheorghe Banea a fost nu numai coleg de liceu cu autorul Lecturi-lor intermitente, dar a fost de asemenea unul dintre cei mai apropiati prieteni ai poetului brailean. Ghita Banea, cum ii spuneau colegii, se intorsese din razboi, invalid, mare mutilat (ii fusesera lezati centrii motori), iar Perpessicius, dupa doi ani de peregrinari prin spitalele din zona, se intorsese, tot invalid, cu rezectia cotului mainii drepte; perioada bucuresteana i-a apropiat si mai mult pe cei doi braileni, iar caznele lor literare le-au prilejuit un interesant schimb de scrisori [...]
De Mihail Sebastian, mai tanarul sau concetatean, l-a legat pe Perpessicius o mare si durabila prietenie. Colaboratori la ziarul lui Nae Ionescu, amandoi si-au manifestat, in scris, admiratia si aprecierea pentru scrierile celuilalt confrate de literatura. Autorul Accidentului vedea in Antologia poetilor de azi o “istorie literara”, in editia Eminescu, “un monument mai durabil decat imaginea in piatra” [...]
Esteticianul si comparatistul de renume european, care a fost Tudor Vianu, a fost unul dintre fidelii sai prieteni, iar scrisoarea pe care i-o adresa in 1935 arata ca amicitia lor se baza pe dragoste si admiratie. “Sunt foarte multi ani - ingaduie-mi s-o spun - scria Vianu - de cand am invatat a cunoaste in tine nobletea in formele ei cele mai spirituale. Farmecul subtil si gratios al poemelor tale, gustul si rafinamentul culturii tale de adevarat umanist, acel amestec rareori obtinut de luciditate, ironie si bunatate toleranta, intregesc pentru mine o icoana de perfectiune morala, cu care m-am deprins a masura oamenii. Faptul ca am putut castiga prietenia aceluia pe care il cinstesc mai mult este pentru mine unul din darurile cele mai minunate ale soartei”.
Iar Camil Petrescu, romancierul si poetul, care suferise impreuna cu Perpessicius ororile primului razboi, ii demonstra aceeasi dragoste si admiratie, cand ii lua apararea contra atacurilor, nedemne si nedrepte, ale lui Timoleon Pisani. Cui si-ar fi putut poetul Alexandru Teodor Stamatiad mai bine clama infiorata durere pentru uciderea lui Nicolae Iorga, decat lui Perpessicius, prietenul sau din anul exilului aradean al acestuia din urma? Cui s-ar fi putut confesa, deseori, poetul din Scut si targa decat tot unui prieten de literatura? Iata cateva din randurile unei epistole, adresata poetului Camil Baltazar: “Nu atat rasismul directorului - scrie Perpessicius la finele anului 1938 -, cat scazuta gratie de care ma bucur, din zi in zi mai putin, in ochii unui comandant de stol sau de legiune (nu cunosc terminologia) strajereasca, din analele careia, iata, al doilea an de cand lipsesc. Ca nici nu pierd vremea si ca, desi dupa sanatatea ce am, s-ar fi cuvenit sa ma hodinesc, lucrez de cel putin patru ori ca la scoala, ce-i pasa lui? Pentru el absentez de la indatoririle profesionale, mai importante decat necazurile unui editor, care ar fi aruncat la dracu cei cinci ani de investigatii daca s-ar fi putut” [...]
Prietenii lui Perpessicius
(Orizontul, supliment al ziarului Cuvantul, Covasna, iulie 1981, fragment)
[...] Athanasie-Sica Balaban, ajuns general doctor, cu care Perpessicius s-a intalnit, deseori, in anii popasurilor prin spitalele moldovene, a fost unul dintre prietenii sai de o viata. in expozitia Perpessicius, care s-a deschis acum patru ani, in modesta casa a mamei sale, Elisabeta Panaitescu, de pe strada Cetatii, figureaza si o fotografie veche de sase decenii, din care ne zambesc trei ostasi din Regimentul 38 Infanterie: actorul Alexandru Ionescu-Ghibericon, fratele lui Nae Ionescu, directorul ziarului bucurestean Cuvantul, la care autorul “mentiuni”-lor critice a colaborat, intre 1927 - 1933, medicul Athanasie-Sica Balaban si Perpessicius. Generalul-doctor isi amintea sa fi fost coleg de banca cu “Mitis”, care, spre deosebire de alti colegi, ii punea la indemana caietele de notite (de conspecte, s-ar spune astazi) si-l lasa sa copieze, dupa el, la anumite lucrari scrise.
Un alt bun coleg de clasa si prieten a fost si viitorul avocat Ion-Jenica Sava, care a avut si preocupari literare si in ale carui reviste, editate acolo, in orasul de la Dunare, autorul Repertoriu-lui critic a debutat si a colaborat; dupa disparitia lui Perpessicius, avocatul brailean a publicat, intr-o revista timisoreana, o serie de amintiri despre Prietenul meu... si in Excurs sentimental Perpessicius, un articol intitulat Cu un vechi coleg de urbe natala, insotit, acesta, de sapte epistole, schimbate intre anii 1915 - 1929 [...]
Avocatul Ion Tartescu, caruia poetul brailean i-a dedicat Pastel-ul nostalgic din Itinerar sentimental, si cel care, in pofida optimismului sau funciar, a avut un sfarsit atat de tragic, se poate, pe buna dreptate, prenumara si el printre marii prieteni ai lui Perpessicius.
Profesorul si scriitorul Gheorghe Banea a fost nu numai coleg de liceu cu autorul Lecturi-lor intermitente, dar a fost de asemenea unul dintre cei mai apropiati prieteni ai poetului brailean. Ghita Banea, cum ii spuneau colegii, se intorsese din razboi, invalid, mare mutilat (ii fusesera lezati centrii motori), iar Perpessicius, dupa doi ani de peregrinari prin spitalele din zona, se intorsese, tot invalid, cu rezectia cotului mainii drepte; perioada bucuresteana i-a apropiat si mai mult pe cei doi braileni, iar caznele lor literare le-au prilejuit un interesant schimb de scrisori [...]
De Mihail Sebastian, mai tanarul sau concetatean, l-a legat pe Perpessicius o mare si durabila prietenie. Colaboratori la ziarul lui Nae Ionescu, amandoi si-au manifestat, in scris, admiratia si aprecierea pentru scrierile celuilalt confrate de literatura. Autorul Accidentului vedea in Antologia poetilor de azi o “istorie literara”, in editia Eminescu, “un monument mai durabil decat imaginea in piatra” [...]
Esteticianul si comparatistul de renume european, care a fost Tudor Vianu, a fost unul dintre fidelii sai prieteni, iar scrisoarea pe care i-o adresa in 1935 arata ca amicitia lor se baza pe dragoste si admiratie. “Sunt foarte multi ani - ingaduie-mi s-o spun - scria Vianu - de cand am invatat a cunoaste in tine nobletea in formele ei cele mai spirituale. Farmecul subtil si gratios al poemelor tale, gustul si rafinamentul culturii tale de adevarat umanist, acel amestec rareori obtinut de luciditate, ironie si bunatate toleranta, intregesc pentru mine o icoana de perfectiune morala, cu care m-am deprins a masura oamenii. Faptul ca am putut castiga prietenia aceluia pe care il cinstesc mai mult este pentru mine unul din darurile cele mai minunate ale soartei”.
Iar Camil Petrescu, romancierul si poetul, care suferise impreuna cu Perpessicius ororile primului razboi, ii demonstra aceeasi dragoste si admiratie, cand ii lua apararea contra atacurilor, nedemne si nedrepte, ale lui Timoleon Pisani. Cui si-ar fi putut poetul Alexandru Teodor Stamatiad mai bine clama infiorata durere pentru uciderea lui Nicolae Iorga, decat lui Perpessicius, prietenul sau din anul exilului aradean al acestuia din urma? Cui s-ar fi putut confesa, deseori, poetul din Scut si targa decat tot unui prieten de literatura? Iata cateva din randurile unei epistole, adresata poetului Camil Baltazar: “Nu atat rasismul directorului - scrie Perpessicius la finele anului 1938 -, cat scazuta gratie de care ma bucur, din zi in zi mai putin, in ochii unui comandant de stol sau de legiune (nu cunosc terminologia) strajereasca, din analele careia, iata, al doilea an de cand lipsesc. Ca nici nu pierd vremea si ca, desi dupa sanatatea ce am, s-ar fi cuvenit sa ma hodinesc, lucrez de cel putin patru ori ca la scoala, ce-i pasa lui? Pentru el absentez de la indatoririle profesionale, mai importante decat necazurile unui editor, care ar fi aruncat la dracu cei cinci ani de investigatii daca s-ar fi putut” [...]
Autoportret PERPESSICIUS
Autoportret
(din Perpessicius interpretat de..., Marcel Crihana, Editura Eminescu, 1988)
Am cunoscut, in lunga mea existenta, felurite specii de critica si critici. Desigur, tinerii scriitori pot invata multe si se pot desavarsi in arta scrisului, insa cu doua conditii: sa aiba obiceiul a-i citi pe critici, dar nu si a se supune orbeste aprecierii lor. Asa cum sunt scriitori ce reclama o sentinta oricat de severa, insa sincera, exista si critici ingamfati, ce nu s-au indoit niciodata de justetea verdictelor lor. Experienta noastra, de pe cele doua laturi ale baricadei, ne-a invatat ca gresesc si unii, si altii. Chiar daca mediocra, calea de mijloc e de aur.
(Petru Vintila: Despre maiestria literara.
Interviu cu Perpessicius, Luceafarul, 1962)
Ce vor fi realizat aceste “mentiuni critice” - unii si altii au spus-o cu mai multa competenta. Poate ca ele sunt ceva mai mult decat un simplu repertoriu bibliografic, cum lasa a se intelege George Calinescu. Ce este sigur, totusi, si ceea ce nu ma opresc a crede, e ca ele reprezinta opiniile unui cetitor atent, unui cetitor ideal, asa cum ma vedea Cezar Petrescu, si el era un mare devorator de carti, ce s-a straduit sa-si apropie anume frumuseti, sa le comunice in limita mijloacelor sale. in ce masura ele sunt prea binevoitoare, aceasta ramane sa fie verificat, insa ambitia de a se opri mai cu osebire la ceea ce poate fi transmis, decat la ceea ce se detaseaza si e caduc, nu le-a fost straina. Ceea ce e imperfect si umbreste distoneaza si sare in ochi mai mult decat picatura de radiu ce, din tenebrele ei, iradiaza si vindeca.
(Schita de excurs autobiografic, Alte mentiuni
de istoriografie literara si folclor, 1967)
O viata de om nu ajunge ca sa cuprinda totalitatea mostenirii literare a lui Eminescu, singura, de altminteri, ce a lasat, caci, dupa cum se stie, coroanele mortuare i-au fost procurate cu talerul. Manuscrisele poetului, cele cincisprezece mii de file, majoritatea scrise cu multiplicitatea grafiilor pe care le-a scris (“Cu gandiri si cu imagini/ innegrit-am multe pagini”), parcurgerea, cat de cat, a imensei bibliografii eminesciene (editii, studii, monografii), a caror cunoastere nu trebuie neglijata, creeaza conditii si situatii dintre cele mai dificile. [...]
implini-se-va, oare, minunea atata timp ravnita, insa pe nedrept reclamata, inainte de vreme? Le va fi dat, oare, celor din pragul veacului XXI sa salute editia in foarte multe volume, integrala si critica, a operei lui Eminescu? N-ar fi exclus. Cu conditia, totusi, sa se pregateasca inca de pe acum. Iar o data ajunsi la liman, sa recunoasca franc ca altcineva nu era cu putinta, ca tanguirile de pana atunci fusesera nejustificate si ca editorii dinaintea lor pot sa doarma linistiti in lintoliile lor de veci. Pentru ca fiecare dintr-insii ne vom fi fost facut, in felul sau, datoria.
(Scrisoare catre editorul eminescian,
Alte mentiuni..., 1967)
Pe Mihail Dragomirescu, fostul meu profesor de literatura romana, il interesa la un moment dat geneza Luceafarului. De aceea ne-a trimis, dimpreuna cu altii, colegi si colege, sa copiem anume texte din manuscrise. Mie mi-a cazut Fata in gradina de aur, unul din basmele romanesti ale lui Kunisch, versificate de Eminescu si care stau la temelia Luceafarului. Era vorba de unul din textele cele mai caligrafice cu putinta si care nu punea nici o problema de descifrare si filiatie, adica nici una din acele confruntari, corp la corp, cu manuscrisele, ce singure ele decid pasiunea. A fost, asadar, un contact superficial, trecator. intre el si momentul 1933 s-a scurs aproape un sfert de secol, “distanta” apreciabila, in care timp problema, fie a editiilor, fie a erorilor de tipar, fie a dezbaterilor iscate, fie a studiului estetic, propriu-zis, n-au incetat, evident, sa ma preocupe. Cand am inceput insa sa-mi redactez manuscris de manuscris, inainte de a le carta, fisele, operatie ce singura ea mi-a cerut, cu aproximatie, un an de zile, incepui sa cunosc pasiunea. Ea a pus stapanire pe mine, dintr-o data, asa cum vinul vechi de la satrarul Gliga Lazarel l-a dat gata, dintr-o data, pe abatele Paul de Marenne, in Zodia Cancerului, romanul lui Mihail Sadoveanu.
(Domitian Cesereanu: Perpessicius - Homer al editiei Eminescu, convorbire cu editorul, Tribuna, 1970)
(din Perpessicius interpretat de..., Marcel Crihana, Editura Eminescu, 1988)
Am cunoscut, in lunga mea existenta, felurite specii de critica si critici. Desigur, tinerii scriitori pot invata multe si se pot desavarsi in arta scrisului, insa cu doua conditii: sa aiba obiceiul a-i citi pe critici, dar nu si a se supune orbeste aprecierii lor. Asa cum sunt scriitori ce reclama o sentinta oricat de severa, insa sincera, exista si critici ingamfati, ce nu s-au indoit niciodata de justetea verdictelor lor. Experienta noastra, de pe cele doua laturi ale baricadei, ne-a invatat ca gresesc si unii, si altii. Chiar daca mediocra, calea de mijloc e de aur.
(Petru Vintila: Despre maiestria literara.
Interviu cu Perpessicius, Luceafarul, 1962)
Ce vor fi realizat aceste “mentiuni critice” - unii si altii au spus-o cu mai multa competenta. Poate ca ele sunt ceva mai mult decat un simplu repertoriu bibliografic, cum lasa a se intelege George Calinescu. Ce este sigur, totusi, si ceea ce nu ma opresc a crede, e ca ele reprezinta opiniile unui cetitor atent, unui cetitor ideal, asa cum ma vedea Cezar Petrescu, si el era un mare devorator de carti, ce s-a straduit sa-si apropie anume frumuseti, sa le comunice in limita mijloacelor sale. in ce masura ele sunt prea binevoitoare, aceasta ramane sa fie verificat, insa ambitia de a se opri mai cu osebire la ceea ce poate fi transmis, decat la ceea ce se detaseaza si e caduc, nu le-a fost straina. Ceea ce e imperfect si umbreste distoneaza si sare in ochi mai mult decat picatura de radiu ce, din tenebrele ei, iradiaza si vindeca.
(Schita de excurs autobiografic, Alte mentiuni
de istoriografie literara si folclor, 1967)
O viata de om nu ajunge ca sa cuprinda totalitatea mostenirii literare a lui Eminescu, singura, de altminteri, ce a lasat, caci, dupa cum se stie, coroanele mortuare i-au fost procurate cu talerul. Manuscrisele poetului, cele cincisprezece mii de file, majoritatea scrise cu multiplicitatea grafiilor pe care le-a scris (“Cu gandiri si cu imagini/ innegrit-am multe pagini”), parcurgerea, cat de cat, a imensei bibliografii eminesciene (editii, studii, monografii), a caror cunoastere nu trebuie neglijata, creeaza conditii si situatii dintre cele mai dificile. [...]
implini-se-va, oare, minunea atata timp ravnita, insa pe nedrept reclamata, inainte de vreme? Le va fi dat, oare, celor din pragul veacului XXI sa salute editia in foarte multe volume, integrala si critica, a operei lui Eminescu? N-ar fi exclus. Cu conditia, totusi, sa se pregateasca inca de pe acum. Iar o data ajunsi la liman, sa recunoasca franc ca altcineva nu era cu putinta, ca tanguirile de pana atunci fusesera nejustificate si ca editorii dinaintea lor pot sa doarma linistiti in lintoliile lor de veci. Pentru ca fiecare dintr-insii ne vom fi fost facut, in felul sau, datoria.
(Scrisoare catre editorul eminescian,
Alte mentiuni..., 1967)
Pe Mihail Dragomirescu, fostul meu profesor de literatura romana, il interesa la un moment dat geneza Luceafarului. De aceea ne-a trimis, dimpreuna cu altii, colegi si colege, sa copiem anume texte din manuscrise. Mie mi-a cazut Fata in gradina de aur, unul din basmele romanesti ale lui Kunisch, versificate de Eminescu si care stau la temelia Luceafarului. Era vorba de unul din textele cele mai caligrafice cu putinta si care nu punea nici o problema de descifrare si filiatie, adica nici una din acele confruntari, corp la corp, cu manuscrisele, ce singure ele decid pasiunea. A fost, asadar, un contact superficial, trecator. intre el si momentul 1933 s-a scurs aproape un sfert de secol, “distanta” apreciabila, in care timp problema, fie a editiilor, fie a erorilor de tipar, fie a dezbaterilor iscate, fie a studiului estetic, propriu-zis, n-au incetat, evident, sa ma preocupe. Cand am inceput insa sa-mi redactez manuscris de manuscris, inainte de a le carta, fisele, operatie ce singura ea mi-a cerut, cu aproximatie, un an de zile, incepui sa cunosc pasiunea. Ea a pus stapanire pe mine, dintr-o data, asa cum vinul vechi de la satrarul Gliga Lazarel l-a dat gata, dintr-o data, pe abatele Paul de Marenne, in Zodia Cancerului, romanul lui Mihail Sadoveanu.
(Domitian Cesereanu: Perpessicius - Homer al editiei Eminescu, convorbire cu editorul, Tribuna, 1970)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)