La Editura Perpessicius, a apărut, în seria de proză poliţistă dedicată Rodicăi Ojog-Braşoveanu, cartea
Beduinul atomic de Şerban Mărgineanu.
Se află sub tipar:
Urma sângelui întunecat de acelaşi autor.
Adela
Dacă, în prima carte poliţistă din seria deschisă de Şerban Mărgineanu, “şansa” la redresare valorică a comunităţii prezentate era câinele, Sasha, în volumul de faţă, avem o fată... Adela, nume provenit din limba germană, de la “adal”, nobil adică, prin urmare o fiinţă de esenţă preţioasă, nobilă aşadar, pe care o întâlnim pentru prima dată “împiedicându-se” - în puţinele ei clipe de libertate “furată” -, de un... câine. Alt câine. Unul prin intermediul căruia este exploatată credulitatea oamenilor, a femeilor îndeosebi, în scopul unui “război sfânt”, o “cauză” ce merită orice fel de sacrificii, conflict în care intră şi Adela, fără să vrea, în numele iubirii. Un câine, deci, care se adapta uşor, putea să fie învăţat aproape orice (şi aici seamănă cu Sasha), “de o culoare nedefinită”, o rasă aproape necunoscută şi neomologată în Europa. Cam la fel de “ştearsă”, docilă şi capabilă de performanţe este şi fata. “Adela semăna cu soldaţii anonimi pe care domnul colonel îi văzuse prin nesfârşitele garnizoane străbătute în lunga sa carieră militară”. Ea va lupta contra “beduinului atomic”: două lumi atât de diferite şi aproape incomunicabile! Aparent, pierde: este părăsită, iar Ehud Billah o ia de la capăt, cu alte şi alte “păgâne lăsate de capul lor”. În realitate, nu este înfrântă: îşi depăşeşte propriile limite, rămâne însărcinată, perpetuează şansa, transformă “crezul” de “jahada” în simplă atracţie (sexuală şi vag sentimentală) pentru o femeie. Celălalt “soldat anonim” (autorul îl numeşte astfel şi pe el) este înfrânt. Şi personajul principal, Prostituata (prezentată sub mai multe chipuri), este învinsă. Merită să urmăriţi în ce fel se regăseşte acest cuplu (Adela-Ehud) în toţi ceilalţi protagonişti. Cred că putem vorbi, în acest sens, de încă o reuşită a lui Şerban.
Cu al doilea volum, am descoperit că există şi o calitate pe care, la primul, nu o conştientizam: indiferent dacă sunt pozitive sau negative, autorul poate să facă personajele să ne fie simpatice; deseori, citind, le zâmbeşti fără să vrei şi, apoi, aştepţi cu un soi de curiozitate uşor nerăbdătoare, să vezi ce au mai făcut, cum au evoluat, ce au mai spus. Chiar dacă sunt “rele”, nu le poţi uita, dar nu din cauza atitudinii moral-judicative contra lor, intrigii sau gândului neplăcut că sunt desprinse din viaţă, ci datorită acestei simpatii instalate de la primele rânduri ce au legătură cu ele.
Îl felicit şi sper să continue. (S.C.D.)
