


Dragi colegi şi prieteni,
Redacţia editurii Perpessicius şi a revistei de cultură Paradox a hotărât realizarea unor numere omagiale ale publicaţiilor noastre (Paradox, Manuscris, Vârste şi trepte) dedicate mentorului nostru şi, în funcţie de materialele disponibile, a unei antologii de “interviuri” şi “convorbiri” despre personalitatea, viaţa şi opera acestui om de cultură şi profesor de literatură român (antologie care va face parte ulterior dintr-o monografie).
De asemenea, vom realiza şi un album omagial. Toate acestea vor avea atât o variantă tipărită, cât şi una electronică şi virtuală.
În acest sens, am început să adunăm la redacţie articole, recenzii, cronici, fotografii, autografe, scrisori, înregistrări video etc., orice fel de “urme” ale trecerii lui Marcel Crihană prin viaţa celor care l-au întâlnit şi cunoscut.
Dacă doriţi să participaţi la acestea, vă rugăm să ne scrieţi - cât puteţi de curând - pe adresa:
ADELA CRIHANĂ, Bucureşti, sector 3, Bdul 1 Decembrie 1918 Nr. 72, Bl. VN5, Sc. A, Et. 3, Ap. 14, O.P. 72, cod 032469; E-mail: adelacrihana@yahoo.com, sorinadascalu@gmail.com.
Telefon: 021.639.34.11.
Redacţia îşi rezervă dreptul de a distribui materialele primite de la dv, conform conceptului editorial, în mai multe sau în toate publicaţiile ce urmează a fi realizate şi de a refuza publicarea unora din acestea, dacă nu corespund standardelor de valoare urmărite de editură.
Termenul limită de predare este 1 iulie 2010. Termenul de apariţie este octombrie 2010, de Zilele Editurii (Sf. Dimitrie).
Victoria Elena Milescu ne-a părăsit pentru totdeauna
(1938 - 2009)
A venit pe lume în Bucureşti, la început de primăvară, pe 13 martie 1938.
Ceasul vieţii i s-a oprit toamna, pe data de 8 septembrie 2009, în Sfântă Zi, când se sărbătoreşte “Naşterea Maicii Domnului”.
Victoria Elena Milescu şi-a lăsat aici trupul – ţărână din ţărână – şi numele aşternut pe un însemnat număr de cărţi ce conţin poezie şi proză, scrieri ce reprezintă în mare parte viaţa ei, - momente cu stări sufleteşti, pe care, de cele mai multe ori, fără menajamente, le-a aşternut pe hârtie, aceasta ca un reproş adus vieţii fiindcă nu este tocmai uşoară, dar şi ca o dorinţă de mai bine.
A fost înzestrată de Dumnezeu cu un fin simţ al observaţiei, dar şi cu un deosebit simţ al frumosului, chiar ea fiind o femeie frumoasă, deşi anii s-au înşirat unul câte unul, depăşind cifra 70. Şaptezeci şi unu de ani, şaptezeci şi una de perle de toate culorile, pe care le purta cu o ţinută ce adesea stârnea invidie.
Victoria Elena Milescu a fost o femeie orgolioasă, mândră, ambiţioasă, la modul de a realiza cât mai multe, însă cu propriile-i forţe. Singurul chemat în ajutor era Dumnezeu. Îşi iubea mult de tot copiii, iar în ultimul timp avea o iubire aparte pentru cărţile ei, multe în manuscris, dar pe toate le dorea publicate. Era o fire romantică, avea o voce specială de interpretat romanţe. Chiar a compus romanţe, atât versurile cât şi melodiile, pe care tot ea le interpreta în anumite ocazii, mai ales în şedinţele de cenacluri literare.
Volumele de versuri şi proză au rămas mărturie că pe lume a existat, cândva, o iubitoare a cuvântului scris, ce a purtat numele “VICTORIA ELENA MILESCU”.
Dumnezeu s-o aşeze în loc de odihnă, în loc de verdeaţă şi cu multe flori, precum îi plăcea ei!
IOANA STUPARU
9 septembrie 2009

Membru de onoare al Academiei Române, profesor universitar, Constantin Ciopraga este autorul unor cărţi fundamentale pentru cercetarea literară românească şi unul dintre cei mai de vocaţie dascăli pe care i-a dat lumii învăţământul românesc.
Constantin Ciopraga
Născut la 12 mai 1916, la Paşcani, Constantin Ciopraga a urmat cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni şi a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, în 1942. În perioada 1939 – 1950 urmează Şcoala de Ofiţeri de Rezervă din Bacău. Trimis pe frontul de Răsărit, este luat prizonier în 1942 şi eliberat în 1946. Experienţa aceasta, deosebit de aspră, va sta, mai târziu, la baza romanului „Nisipul” (1989). Profesor la Seminarul „Veniamin Costache” din Iaşi şi la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Paşcani, din 1949 îşi începe cariera universitară la Facultatea de Filologie din Iaşi, desfăşurată până în 1983. În perioada 1959 – 1962 a fost lector de limba română la Sorbona şi la École Nationale des Langues Orientales Vivantes din Paris. Între 1963 – 1966 a fost rector al Institutului Pedagogic din Suceava. A condus revista „Cronica” din Iaşi, de la înfiinţare (1965 – 1970) şi a fost director onorific al Institutului de Filologie Română „Al. Philippide” din Iaşi. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari din Paris, a devenit membru de onoare al Academiei Române în 1993. A fost distins cu Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România (1985), Premiul „Mihai Eminescu” (1987) şi Premiul Meditarraneo („Olivo d’Oro”, 1985), Premiul de excelenţă al municipiului Iaşi (2001), Premiul de excelenţă al revistei „Convorbiri Literare” (2001) şi al revistei „Ateneu” (Bacău, 2001); Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (1998), Profesor Emeritus al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (2001). A fost de asemenea distins cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler (2002).
Constantin Ciopraga a debutat cu versuri în revista „Luminiţa” din Paşcani (1931). Debutul critic în volum avea să întârzie până în 1960, când a publicat monografia „Calistrat Hogaş”, urmată de cele dedicate lui G. Topârceanu (1960) şi Mihail Sadoveanu (1966). În acelaşi an, 1966, publică studiul „Mihai Sadoveanu, evocator al istoriei”. Aceluiaşi scriitor îi va dedica în 1981 studiul „Mihail Sadoveanu. Fascinaţia tiparelor originare”, republicat în 2006 de Editura Academiei. După „Portrete şi reflecţii literare” (1967), în 1970 îi apare studiul „Literatura română între 1900 – 1918”, lucrare de sinteză, de factură academică. În 1973, tipăreşte monografia „Hortensia Papadat-Bengescu” şi volumul „Personalitatea literaturii române”, în care analizează dominantele şi permanenţele literaturii naţionale, cele care îi conferă individualitatea în context european. Constantin Ciopraga este atras de identificarea modelelor structurale, a tiparelor şi arhetipurilor imaginare, analizate adesea cu mijloace comparatiste.
„Personalitatea literaturii române” (ediţie revăzută şi adăugită, 1997), „Mihail Sadoveanu. Fascinaţia tiparelor originare” şi „Poezia lui Eminescu. Arhetipuri şi metafore fundamentale” (1990) sunt cărţi esenţiale. Titlurile capitolelor studiului despre Eminescu sunt semnificative pentru modul de abordare critică specific lui C. Ciopraga: „Nostalgia arhetipurilor”, „«Arhetipul» Poetului”, „Univers poetic şi mitologii” („Haosul – suferinţă a spiritului”, „Principiul acvatic”, „Ceremonia astrală”, „Bolţi şi dome”, „O metaforă-boltă: Pădurea”, „Muntele-simbol”, „Sacrul şi magicul”, „Diafanizarea materiei”), „Condiţia umană” („Poezia – mister şi revelaţie”, „Armonia – nostalgie a coerenţei”, „Problema omului”, „Destinul geniului: «Luceafărul»”, „Ochii: lumini şi umbre”, „Erotikon: farmec şi durere”, „Retroviziune şi crono-reverie”, „Trepte spre Marea Trecere”). Deşi foloseşte sugestii ale psihocriticii, urmărind mitul personal şi arhetipurile („până la un punct, mit şi arhetip sunt valori interferente, complementare”, consideră autorul), C. Ciopraga refuză exagerările de ordin psihanalitic ale acestei metode, ca de altfel ale oricărei alte metode critice. Scrisul său realizează o sinteză personală între erudiţia istoricului literar de factură academică şi discursul critic modern, care asimilează metodologii diverse pentru a le folosi echilibrat şi eficient în raport cu opera analizată. Perspectiva comparatistă devine modalitate de valorificare a elementelor structurale ale operei unui autor, care ţin de dominantele imaginarului. Scriind despre arhetipul eminescian, Constantin Ciopraga conchide: „În cele din urmă, «arhetipul» Poetului nostru presupune analogii de natură existenţială cu înaintaşi de geniu, cu Horaţiu, cu Shakespeare, cu marii romantici, între care Byron, dar dincolo de coincidenţe ori de elemente preluate, acestea minuţios înregistrate şi clasificate de exegeţi vechi şi noi, domină masca regală a Demiurgului, reliefurile sale de neconfundat. Devenit, la rândul său, punct focalizant, arhetip venerat al poeţilor de după el, în modelul pe care-l propune Eminescu fuzionează strălucit Omul Interior şi Omul Cosmic.”
A mai publicat volumele: „Ecran interior” (versuri, 1975), „Între Ulysse şi Don Quijote” (1978), „Propilee. Cărţi şi destine” (1984), „Amfiteatru cu poeţi” (1995), „Caietele privitorului tăcut” (memorialistică, 2001). Ediţii: Calistrat Hogaş, „Opere” (1856), Mihai Codreanu, „Scrieri” (2 vol., 1968 – 1969, în colaborare cu Ilie Dan), G. Ibrăileanu, „Opere” (2 vol., 1970 – 1972), Mihai Eminescu, „Poezii” (1974). A tradus „Viaţa şi opera lui Ion Creangă” de Jean Boutière (1976).